Peerfect32 Articol
Medlife articol

Alertă în Mehedinți, Dolj și Gorj! Un fugar venit din Bulgaria este căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină și s-ar fi ascuns într-o pădure

Alertă în această seară în trei județe din Oltenia. Polițiști din Mehedinți, Dolj și Gorj participă la o amplă operațiune de căutare, coordonată la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru găsirea unui bărbat care ar fi reușit să intre în România din Bulgaria și apoi să scape de mai multe filtre de poliție.

Individul ar fi furat din Bulgaria un autoturism și mai multe scule. Acesta s-ar fi aflat în mașină împreună cu o tânără, care ar fi fost prinsă de polițiștii bulgari.

Bărbatul ar fi reușit însă să scape și să treacă de filtrele instituite în Bulgaria. Ulterior, acesta ar fi ajuns în România și ar fi trecut inclusiv prin punctul de frontieră de la Calafat.

După intrarea în țară, suspectul ar fi reușit să treacă și de un filtru al polițiștilor români. Apoi, acesta ar fi ajuns în zona localităților Comanda și Grozești, din județul Mehedinți, unde ar fi abandonat autoturismul și ar fi fugit într-o zonă împădurită.

Polițiștii îl caută în pădure

În acest moment, în zonă este alertă, iar polițiști din mai multe județe participă la operațiunea de căutare. Au fost instituite filtre, iar oamenii legii verifică zona în care fugarul ar fi abandonat mașina, fiind folosită și o dronă cu termoviziune. În acest moment nu se știe clar dacă fugarul este cetățean bulgar sau român.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

error: Content is protected !!