Severinul își consolidează, de la o vară la alta, locul pe harta turistică internațională. În acest weekend, un nou grup de turiști sosiți din Statele Unite ale Americii a ales să descopere orașul, patrimoniul său istoric, peisajele și tradițiile locale. Este cel de-al treilea grup important de turiști americani care ajunge la Severin în această lună de vară, un semnal care confirmă interesul tot mai mare al vizitatorilor de peste Ocean pentru istoria și obiectivele de patrimoniu ale orașului.

De această dată, experiența oaspeților americani a depășit zona obiectivelor medievale și culturale și a inclus și o incursiune în centrul orașului. Turiștii au vizitat nu doar Cetatea Medievală a Severinului și Palatul Culturii „Teodor Costescu”, ci și Catedrala Episcopală, Parcul Central, dar și alte clădiri emblematice care păstrează povești importante din trecutul orașului.
Un alt grup de turiști americani a poposit la Severin joi, 27 august, pentru a descoperi câteva dintre cele mai importante repere istorice și culturale ale orașului. Prima oprire a fost la Cetatea Medievală a Severinului, unde vizitatorii au avut parte de o incursiune în istoria locului, au aflat poveștile cavalerilor, voievozilor și regilor legați de cetatea severineană, iar experiența a fost completată de un moment interactiv de dans medieval, susținut de Iulia și Florin Giura, care i-a transpus, pentru câteva clipe, în atmosfera curților regale de altădată.

În ultimii ani, autoritățile locale au investit constant în dezvoltarea și promovarea turismului severinean, cu obiectivul de a transforma patrimoniul orașului într-un punct de atracție pentru vizitatori din țară și din străinătate. Cetatea Medievală a Severinului, Palatul Culturii „Teodor Costescu” și Castelul de Apă sunt doar câteva dintre obiectivele în care s-a investit considerabil pentru restaurare, modernizare și punerea lor în valoare.
Rezultatele acestor eforturi încep să se vadă tot mai clar. De la monumentele medievale și clădirile istorice, până la evenimentele culturale și experiențele interactive oferite turiștilor, Severinul își construiește treptat un profil turistic tot mai vizibil.















