Un bărbat de 35 de ani, din Isverna, județul Mehedinți, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiuni silvice.
Polițiștii Postului de Poliție Isverna, din cadrul Secției de Poliție Rurală Baia de Aramă, au stabilit, în urma cercetărilor, că bărbatul ar fi tăiat ilegal opt arbori de esență fag, dintr-o pădure situată pe raza localității Isverna.
Fapta ar fi avut loc la data de 19 august, iar ulterior, potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi sustras cantitatea de 2,72 metri cubi de material lemnos.
În urma activității infracționale, prejudiciul a fost estimat la peste 1.600 de lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.















