Niciun comentariu

Încep înscrierile la clasa pregătitoare. Aproape 2.000 de locuri disponibile în Mehedinți

De marți, 31 martie, începe prima etapă de înscriere în învățământul primar, destinată copiilor care urmează să intre în clasa pregătitoare. La nivelul județului Mehedinți, pentru anul școlar 2026–2027 sunt disponibile 1.930 de locuri, repartizate în 95 de clase pregătitoare.

În această etapă, cererile sunt depuse de părinții ai căror copii au domiciliul în circumscripția școlii dorite.

Există însă și excepții: două unități de învățământ din Drobeta-Turnu Severin nu țin cont de circumscripție și acceptă elevi în limita locurilor disponibile. Este vorba despre Liceul de Arte „Ioan Ștefan Paulian” și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja”.

Potrivit calendarului propus, înscrierile se desfășoară în mai multe etape:

  • 16–30 martie 2026: evaluarea dezvoltării copiilor și eliberarea recomandărilor
  • 31 martie – 6 mai 2026: depunerea cererilor (etapa I)
  • 11–15 mai 2026: afișarea rezultatelor (etapa I)
  • 25–29 mai 2026: depunerea cererilor (etapa a II-a)
  • 2–8 iunie 2026: validarea cererilor
  • 16 iunie 2026: afișarea listelor finale


La clasa pregătitoare se pot înscrie copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2026. Pentru cei care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, este necesară evaluarea psiho-somatică, în anumite condiții.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea-tip, copiile actelor de identitate ale părinților, certificatul de naștere al copilului, precum și documente justificative pentru criteriile de departajare, acolo unde este cazul.

Părinții sunt sfătuiți să respecte calendarul și să pregătească din timp documentele necesare pentru a evita eventualele probleme în procesul de înscriere.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!