Virgil Popescu a dat startul unui nou spectacol de imagine la Drobeta-Turnu Severin: marea cruciadă împotriva păcănelelor. Cu un aer de salvator al moralității publice, echipa PNL bate la ușile oamenilor după semnături, sperând că severinenii au memoria scurtă și buzunarele pline (deși ultimele au fost golite constant de facturile la energie girate chiar de el).
Sursă foto: Facebook/ Virgil Popescu
Când „Consultarea” e doar un instrument electoral
E fascinant să vezi cum domnul Popescu a redescoperit democrația participativă. Atunci când era „Stăpânul Energiei” și arunca România în haosul liberalizării pieței, vocea populației nu conta. Atunci nu l-a interesat dacă românii pot plăti prețul aroganței sale ministeriale. Acum, când are nevoie de o trambulină pentru Consiliul Local, semnătura severineanului e brusc biletul lui către o nouă funcție.
Sursă foto: Comentarii Facebook
Prietenii de la masă: Când erau „investitori” și când au devenit „vicii”?
Cea mai stridentă notă de fals din acest cor al putorii politice este trecutul finanțărilor sale. Se pare că Virgil Popescu a uitat cine i-a suflat în pânze în campaniile trecute.
Adevărul incomod: Oamenii din business-ul jocurilor de noroc nu erau „dușmanii poporului” atunci când pompau resurse în imaginea candidatului Popescu.
Dubla măsură: Atunci erau oameni de afaceri respectabili, parteneri de drum spre putere. Acum, aceiași oameni sunt scoși la marginea orașului, ca și cum Virgil ar încerca să-și spele conștiința prin exilarea propriilor sponsori.
O imagine construită pe cinism?
Să te urci pe un subiect atât de sensibil precum drama dependenței de jocuri de noroc, după ce ai profitat de pe urma acestei industrii, nu e politică, e cinism pur. Virgil Popescu nu vrea să scoată păcănelele din oraș pentru că îi pasă de tineret, ci pentru că vrea să scoată basma curată o imagine șifonată de eșecurile de la București.
Concluzia e simplă: Când interesele s-au întâlnit la casierie, industria jocurilor a fost „bună”. Acum, când vrea voturi de la mame îngrijorate, industria e „rea”. Problema domnului Popescu nu sunt aparatele de joc, ci faptul că se agață de orice subiect care îl mai poate scoate din anonimat.
