Agenția Domeniilor Statului a fost premiată în cadrul galei Smart City Industry Awards, unde a primit Diploma de Excelență pentru proiectul realizat împreună cu Geodata Services, intitulat „De la Sol la Decizie: Pedologie Digitală pentru Tranziția Verde”.
Distincția a fost acordată în contextul Congresului Primarilor din România, eveniment organizat de Asociația Română pentru Smart City, care reunește anual reprezentanți ai administrației publice, companii și experți implicați în proiecte de dezvoltare urbană, digitalizare și infrastructură.
Potrivit conducerii instituției, premiul confirmă direcția de modernizare și transformare digitală în care se află instituția, prin proiecte care utilizează date și tehnologii moderne pentru gestionarea terenurilor agricole aflate în administrarea statului.

„Agenția Domeniilor Statului a primit Diploma de Excelență la SCIA X – Smart City Industry Awards, pentru proiectul realizat împreună cu Geodata Services – „De la Sol la Decizie: Pedologie Digitală pentru Tranziția Verde”. Un proiect care confirmă faptul că ADS se află într-un amplu proces de modernizare și digitalizare. Mulțumesc echipei Agenției Domeniilor Statului pentru profesionalism și implicare”, a transmis directorul ADS, Cătălin Tutilescu.













