Tinerii din cadrul TSD Drobeta-Turnu Severin, alături de membrii Ligii Elevilor Social-Democrați, au marcat Dragobetele în mijlocul severinenilor, printr-o acțiune desfășurată în oraș, în cadrul căreia au oferit flori și baloane celor întâlniți pe stradă.
Inițiativa a avut ca scop aducerea unui moment de bucurie în comunitate, prin gesturi simple și simbolice, dedicate sărbătorii iubirii „românești”. Organizatorii au transmis că au dorit să fie aproape de oameni și să aducă un plus de culoare și bună dispoziție în spațiul public.
„Dragobetele ne-a prins în oraș, cu flori și baloane pentru severineni. Gesturi simple, bucurie mare! Dragobete fericit!” Au transmis pe Facebook, reprezentanții TSD Drobeta-Turnu Severin.














