Bolile de inimă și de vase de sânge sunt principala cauză de deces, atât în România, cât și la nivel mondial. Tocmai de aceea, severinenii sunt invitați la un seminar de sănătate dedicat prevenirii acestor afecțiuni, organizat în cadrul campaniei „Din grijă pentru tine”.
Evenimentul are loc sâmbătă, 28 februarie 2026, de la ora 17:00, la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, în Sala Ogășanu. Tema întâlnirii este „Ucigașul nr. 1 – bolile cardiovasculare. Există soluții?”, iar invitatul care va vorbi despre cum ne putem proteja inima este profesor universitar doctor Constantin Militaru.
Cei care vor participa vor afla, pe înțelesul tuturor, ce obiceiuri ne cresc riscul de infarct și AVC, ce semnale de alarmă ar trebui să ne trimită urgent la medic și ce schimbări simple putem face în viața de zi cu zi pentru o inimă mai sănătoasă.
Intrarea este liberă, iar organizatorii îi încurajează pe toți cei interesați de sănătatea lor și a familiei să participe. Pentru detalii suplimentare, este pus la dispoziție numărul de telefon 0762 367 960.













