Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

RO-ALERT va avea sunete diferite în funcție de gravitatea pericolului. Anunțul făcut de Raed Arafat

Secretarul de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, anunță schimbări importante în modul de funcționare al sistemului RO-ALERT. Pe viitor, mesajele vor avea sunete diferite, în funcție de tipul alertei și gravitatea situației.

Potrivit acestuia, doar alerta de risc iminent și alerta extremă vor păstra sunetul original RO-ALERT, utilizat la nivel internațional. Celelalte tipuri de mesaje vor avea semnale sonore mai discrete, pentru a evita panicarea inutilă a populației.

Nouă categorie: alertă fără niciun sunet

O schimbare majoră este introducerea unei noi categorii – alerta pentru siguranța publică – care va fi transmisă exclusiv în format scris, fără niciun semnal sonor.

Raed Arafat, secretar de stat M.A.I.

„Această măsură este necesară pentru a nu divulga poziția persoanelor care se pot afla ascunse pentru a evita un pericol”, a explicat Arafat.

De asemenea:

  • Alerta severă va avea un sunet similar celui al unui mesaj SMS;

  • Alerta copil dispărut va fi semnalizată printr-un ton discret, asemănător notificărilor obișnuite;

  • O parte dintre alertele de cod portocaliu vor putea fi transmise cu semnal sonor redus;

  • Alertele ce indică un risc major vor rămâne la nivelul actual, cu sunetul puternic standard RO-ALERT.

Schimbările nu sunt o reacție la alerta din București

Arafat a subliniat că adaptarea sunetelor nu este o reacție la controversa generată de alerta de cod roșu transmisă recent în București și Ilfov la ora 4 dimineața, ci face parte dintr-un proces început în urmă cu mai multe luni, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Implementarea tehnică depinde însă și de producătorii de telefoane, atât pentru sistemele Android, cât și iOS.

Ce trebuie să facă utilizatorii

Pentru a beneficia de noile opțiuni, utilizatorii sunt sfătuiți să își actualizeze telefoanele la cea mai recentă versiune a sistemului de operare. Potrivit oficialului, majoritatea dispozitivelor vor integra noile setări în perioada următoare, pe măsură ce actualizările sunt instalate.

Autoritățile susțin că noile modificări vor permite transmiterea unor mesaje mai bine calibrate, reducând caracterul intruziv al alertelor și permițând introducerea unor notificări suplimentare de interes public, inclusiv pentru cod galben, care până acum erau comunicate doar prin aplicația DSU.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!