2 comentarii

11 februarie – Ziua Numărului Unic de Urgență 112. Ce s-a schimbat în România odată cu modernizarea sistemului

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat marți, 10 februarie, că România a trecut la sistemul Next Generation 112, devenind una dintre țările europene cu un serviciu de urgență modernizat.

Noua platformă permite o localizare mult mai precisă a apelanților, prin cinci metode diferite, fără a mai depinde de nivelul semnalului, atât timp cât apelul poate fi efectuat. De asemenea, apelurile pot fi preluate de orice operator disponibil la nivel național, nu doar de cei din județul de proveniență.

În plus, a fost introdus apelul video pentru persoanele cu deficiențe de auz, testat momentan în București și Ilfov, urmând să fie extins la nivel național. Timpul mediu de răspuns la 112 este de aproximativ șase secunde.

În România, Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență este administrat de STS. Prin acest număr pot fi solicitate, gratuit și non-stop, ambulanța, poliția, pompierii sau alte echipaje de intervenție, indiferent de locul din care se sună.

Autoritățile atrag atenția că apelarea abuzivă sau nejustificată a numărului 112 poate întârzia intervențiile în situații reale de urgență și poate pune în pericol vieți omenești.

„Numărul 112 trebuie apelat doar atunci când există un pericol imediat pentru viață, cum ar fi pierderea stării de conștiență, accidente, dureri toracice, traumatisme etc. Apelurile sunt efectuate de multe ori fie prea târziu, fie pentru situații care nu prezintă o urgență, de aceea fiecare detaliu transmis corect de apelant contează enorm. Din păcate, ne confruntăm cu apeluri nejustificate sau false. Pentru noi, timpul este esențial – minutele pot face diferența dintre viață și moarte”, a transmis Zenaida Jugravu, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți.

Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112 este marcată anual pe 11 februarie, în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a informa și responsabiliza populația cu privire la folosirea corectă a numărului destinat situațiilor critice.

Numărul poate fi apelat gratuit, de pe telefoane mobile sau fixe, inclusiv de pe telefoane fără cartelă sau blocate. Serviciul funcționează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, inclusiv în roaming.

foto – arhiva restartnews/ google.com

Tags: 112, ambulanța Mehedinți, apel 112, apel video 112, isu mehedinti, localizare apel 112, prevenire apeluri false, restartnews, servicii de urgenta, siguranța cetățenilor, Știri Mehedinți, sts romania, urgente romania, ziua europeana 112

Articole asemănătoare:

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!