În ședința de luni seara, liderul PNL a obținut 47 de voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, scor ce îi confirmă sprijinul majorității conducerii partidului. De altfel, organizația PNL Mehedinți a transmis public un mesaj de susținere, arătând că Ilie Bolojan are sprijinul partidului pentru a conduce formațiunea „cu seriozitate și viziune.”
„Are tot sprijinul nostru pentru a conduce PNL cu seriozitate si viziune, exact ce e nevoie în astfel de momente pentru România.” Au transmis pe Facebook, reprezentanții PNL Mehedinți.
În paralel cu votul de încredere din partid, primăriile din peste 1.300 de localități se pregătesc pentru o grevă de avertisment, programată pe 10 februarie, între orele 10:00 și 12:00. Sindicatele avertizează că protestul ar putea fi doar primul pas, dacă măsurile anunțate de Guvern vor merge mai departe.

Premierul vrea să fie reduse sumele pe care primarii le primesc de la Guvern. Ilie Bolojan a atras atenția că investițiile derulate de primării se ridică la 3% din PIB, iar statul nu își mai pemite să le susțină.
De asemenea, Bolojan le cere primarilor să reformeze organigramele. Acest lucru presupune concedieri sau reducerea veniturilor pe care le primesc bugetarii din subordine. În replică, angajații din administrația locală amenință cu greva marțea viitoare, în 10 februarie, în 1.300 de localități, a declarat la Antena 3 CNN Dan Cârlan, vicepreședintele Federației Columna.
Situația este complicată și de faptul că Legea bugetului de stat întârzie, cel mai probabil până în luna martie, cea mai mare amânare din ultimii cinci ani. Nici până acum nu este clar cum vor fi împărțite cotele din impozitul pe venit și TVA care ar trebui să ajungă la bugetele locale.
foto- Guvernul României, Inquam Photos/ Octav Ganea













