Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN6, în zona Gura Văii, unde un autotren a intrat în coliziune cu un autoturism.
La fața locului intervin pompierii Detașamentului Drobeta-Turnu Severin, mobilizați pentru gestionarea situației și acordarea primului ajutor, dacă este necesar. Potrivit informațiilor transmise de autorități, la intervenție participă o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Deocamdată nu au fost comunicate informații oficiale privind existența victimelor sau cauza producerii accidentului. Traficul în zonă poate fi afectat temporar, iar participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile echipajelor din teren.
Intervenția este în dinamică, urmând ca autoritățile să revină cu detalii pe măsură ce situația este evaluată.














