La Drobeta-Turnu Severin va avea loc, sâmbătă, 24 ianuarie, un seminar gratuit dedicat prevenirii accidentului vascular cerebral, una dintre cele mai grave afecțiuni ale creierului. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Din grijă pentru tine”.
Seminarul, intitulat „Accidentul vascular cerebral – un inamic învins”, va fi susținut de Dr. Mihai Botezat, medic primar neurolog, specialist recunoscut în domeniu, cu activitate profesională în Craiova și în regiune.
Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie 2026, de la ora 17:00, la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Sala Ogășanu și este deschisă tuturor celor interesați să afle cum pot preveni această afecțiune și cum pot recunoaște primele semne de alarmă.
Intrarea este liberă. Informații suplimentare se pot obține la 0762 367 960.
Evenimentul este organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România.














