Niciun comentariu

Județul Mehedinți, în topul șomajului național. Angajatorii duc lipsă de forță de muncă

Județul Mehedinți se confruntă cu un paradox tot mai accentuat pe piața muncii. Deși rata șomajului este cea mai ridicată din țară, angajatorii spun că se confruntă cu un deficit major de forță de muncă, în special de personal calificat.

Potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, la începutul acestui an rata șomajului a depășit pragul de 9%, ajungând la 9,05%. Județul se menține astfel în topul național al zonelor cu cei mai mulți șomeri.

Cei mai mulți dintre șomerii înregistrați au vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, provin în special din mediul urban și au un nivel redus de pregătire profesională. O mare parte dintre aceștia au doar studii gimnaziale și nu dețin o calificare care să le permită integrarea rapidă pe piața muncii.

Sorin Marinescu, purtător de cuvânt AJOFM Mehedinți

“Din totalul de 7678 de șomeri înregistrați, avem în plată un număr de 1343. Restul de 6335 sunt șomeri ne indemnizați. Dintre aceștia, 6313 provin din mediul rural și 1365 din mediul urban. Ca și grupe de vârstă, cei mai mult șomeri au vârsta cuprinsă între 40 și 55 de ani.” A declarat Sorin Marinescu, purtător de cuvânt AJOFM Mehedinți

Cu toate acestea, angajatorii din județ afirmă că nu găsesc personal dispus sau pregătit să ocupe locurile de muncă vacante. De exemplu, Șantierul Naval din Drobeta-Turnu Severin a fost nevoit să apeleze la muncitori din Asia, în lipsa forței de muncă locale.

Reprezentanții șantierului susțin că muncitorii calificați sunt tot mai greu de găsit, iar munca fizică intensă descurajează o mare parte dintre șomerii înregistrați, care nu mai manifestă interes pentru acest domeniu.

Constantin Georgescu, director general Șantierul Naval Drobeta-Turnu Severin

“Ne-am adresat asiaticilor, indieni in principal. O sa mai aducem peste 100 de indieni pe care ii luăm deja din șantierele navale și vor fi calificați. Este dificil să găsim muncitori calificați în România. Tineretul care mai vine, îl calificăm. Folosim foarte mult pensionarii. Încercăm să îi calificăm pe cei care nu sunt și să îi perfecționăm pe cei care au deja o calificare.” A declarat Constantin Georgescu, director general Șantierul Naval Drobeta-Turnu Severin

Specialiștii atrag atenția că persoanele cu vârsta de peste 40 de ani sunt considerate greu ocupabile pe piața muncii, iar în lipsa programelor de recalificare și a motivației, șansele de reintegrare profesională scad semnificativ.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!