Vremea nefavorabilă continuă să afecteze activitatea școlară din județul Mehedinți. Pentru ziua de 9 ianuarie 2026, cursurile cu prezență fizică au fost suspendate în mai multe unități de învățământ, după ce conducerile școlilor au decis că deplasarea elevilor și a cadrelor didactice nu se poate face în siguranță. Este vorba despre:
-Școala Gimnazială Cireșu
-Școala Gimnazială Podeni
-Școala Gimnazială Prunișor
,,Situația este urmărită în permanență de autoritățile din educație, iar părinții și elevii vor fi anunțați din timp dacă măsura va fi prelungită sau dacă școlile își vor relua activitatea normală.”, transmite Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți.
Reprezentanții din învățământ recomandă ca informațiile oficiale să fie urmărite pe canalele de comunicare ale instituțiilor, pentru a evita zvonurile și confuziile.














