O femeie de 50 de ani, din comuna Broșteni, județul Mehedinți, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Secției de Poliție Rurală Strehaia, fiind cercetată pentru infracțiunea de distrugere.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 26 decembrie 2025, în jurul orei 22:00, când femeia s-ar fi deplasat la locuința unui bărbat din aceeași localitate. Aceasta ar fi folosit o brichetăpentru a incendia o anexă a imobilului, iar flăcările s-au extins, distrugând anexa și mai multe unelte.
Prejudiciul cauzat este estimat la 10.000 de lei. Incendiul a fost localizat și lichidat de pompierii Stației de Pompieri Strehaia, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta”.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată magistraților cu propunerea corespunzătoare.
sursa foto: digi24














