Surpriză periculoasă pentru un pescar aflat, aseară, pe marginea DN 56 A, în zona localității Hinova. În timp ce își arunca undița, bărbatul a agățat din apă un toc metalic vechi, în interiorul căruia se aflau două grenade, cel mai probabil rămase din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Realizând pericolul, pescarul a alertat imediat autoritățile. La fața locului au intervenit polițiștii, care au izolat zona și au rămas peste noapte în punctul respectiv, deoarece muniția nu poate fi ridicată în condiții de întuneric, din motive de siguranță.
Grenadele vor fi ridicate de specialiștii ISU, care urmează să le transporte într-un loc sigur pentru a fi neutralizate.
Autoritățile reamintesc populației că, în cazul descoperirii unor elemente de muniție, acestea nu trebuie atinse, mutate sau lovite, ci trebuie anunțat imediat numărul unic de urgență 112.














