Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor este marcată anual pe 25 noiembrie și aduce în prim-plan una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societatea contemporană: violența asupra femeilor, în special în mediul domestic. Este un fenomen care produce efecte profunde, nu doar asupra victimelor directe, ci și asupra copiilor și comunităților în care acestea trăiesc.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a precizat că, la nivel județean, sunt susținute proiecte și servicii sociale destinate femeilor aflate în situații de risc, menționând modernizarea unor centre aflate în subordinea DGASPC Mehedinți, precum Centrul „Sfânta Ana”, destinat sprijinirii mamelor și copiilor vulnerabili.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Mehedinți, sprijin cu toată responsabilitatea proiectele și serviciile sociale dedicate femeilor aflate în situații de risc. Modernizarea centrelor din subordinea DGASPC Mehedinți, precum „Sfânta Ana” – centru destinat sprijinirii mamelor și copiilor vulnerabili – este un exemplu al modului în care acționăm pentru a oferi siguranță, condiții adecvate și șanse reale celor aflați în momente dificile.” A precizat Aladin Georgescu.
Totodată, reprezentanții DGASPC Mehedinți au precizat că, în această perioadă, sunt desfășurate acțiuni de informare și conștientizare privind prevenirea violenței domestice și promovarea respectului în relații.
În cadrul instituției funcționează servicii dedicate protecției și intervenției în cazurile de violență domestică, unde persoanele aflate în risc pot primi: siguranță și găzduire temporară, consiliere psihologică, îndrumare socială.

„Astăzi ne exprimăm solidaritatea cu toate femeile care au trăit sau trăiesc violență. Le transmitem că nu sunt singure și că există soluții, sprijin și adăpost. DGASPC Mehedinți rămâne un pilon de siguranță pentru femeile aflate în risc și își reafirmă misiunea de a proteja demnitatea, viața și libertatea fiecărei femei. Ne angajăm să intervenim prompt, profesionist și cu empatie în toate cazurile de violență domestică și să oferim o șansă reală la un nou început celor care au nevoie.” a transmis directorul executiv DGASPC Mehedinți, Valentin POPESCU.
Persoanele aflate în situații de risc pot solicita sprijin prin linia națională de urgență 0800.500.333 sau pot contacta DGASPC Mehedinți la numerele 0252 319 266, 0252 324 460, 0252 328 658, ori prin e-mail la adresa directie@dgaspcmh.ro.














