Niciun comentariu

Zero toleranță la tăierile ilegale: arborii din orașe primesc protecție penală!

Tăierea fără drept a arborilor din spațiile verzi ale orașelor devine infracțiune pedepsită cu până la trei ani de închisoare, potrivit unei Ordonanțe de urgență anunțate de ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Demersul vine pe fondul creșterii alarmante a tăierilor ilegale din intravilan și a presiunii tot mai mari din partea primăriilor, care reclamă pierderea accelerată a zonelor verzi, esențiale în combaterea poluării și în menținerea calității vieții în mediul urban.

Conform proiectului, „tăierea, distrugerea sau degradarea, în orice mod, fără drept, a vegetației forestiere instalate pe spațiile verzi din intravilanul localităților, cu o suprafață de peste 500 mp, aflate în proprietate publică sau privată, inclusiv cele încadrate ca terenuri curți construcții, se pedepsește cu între 6 luni și 3 ani de închisoare”.

În acest sens, ministrul Mediului, Diana Buzoianu a atras atenția asupra unei alte probleme majore: prețul nerealist folosit de autorități pentru calcularea prejudiciilor din dosarele de tăieri ilegale.

Știți cum se calculează prejudiciile în dosarele de tăieri ilegale? Se înmulțesc metri cubi de lemn tăiați cu prețul mediu stabilit de autorități. Iar acest preț mediu este, încă, 164 de lei. De opt ani, această valoare nu a mai fost actualizată, deși legea obligă Ministerul Mediului să o revizuiască periodic”, a scris Diana Buzoianu pe Facebook.

Actualizarea tarifului este esențială pentru ca instanțele și procurorii să poată evalua corect pagubele și pentru ca pedepsele să reflecte impactul real al tăierilor ilegale. Pentru comunități, miza este uriașă: spațiile verzi urbane reduc poluarea, atenuază temperaturile extreme, protejează biodiversitatea locală și contribuie direct la sănătatea populației.

Tags: arbori taiati, mehedinti, Restartnews.ro, romania, stop taierilor ilegale

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!