Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Timișoara a anunțat că, începând cu data de 17 noiembrie, comisar-șef Cosmin Petcu, ofițer în cadrul Biroului Control al structurii regionale, a fost împuternicit să preia atribuțiile de șef al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Mehedinți.
Noul comandant vine cu o experiență solidă în structurile operative ale Poliției de Frontieră, unde a desfășurat activități complexe ce includ:
-
atribuții de poliție judiciară,
-
activități în domeniul prevenirii și combaterii migrației ilegale,
-
misiuni privind infracționalitatea transfrontalieră,
-
precum și responsabilități legate de supravegherea frontierei.
Comisar-șeful Cosmin Petcu și-a desfășurat întreaga activitate profesională în cadrul structurilor ITPF Timișoara, unde și-a consolidat experiența operativă și managerială.














