Minorele, în vârstă de 8 și 9 ani, au fost inițial evaluate și stabilizate la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, după care au fost transferate la spital la Craiova – Secția Chirurgie Infantilă, unde se află în continuare sub supravegherea medicilor.
Surse medicale au precizat că fetițele sunt stabile hemodinamic, însă prezintă politraumatisme și fracturi multiple.
Mama acestora, în vârstă de 41 de ani, se află internată la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, fiind diagnosticată cu politraumatism și traumatism toracic sever, cu contuzie pulmonară. Și aceasta este stabilă, dar rămâne sub monitorizare medicală.

Cele trei victime se aflau în același autoturism, iar accidentul s-a produs ieri, 20 noiembrie, pe DN 6, în zona viaductului Oreva.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți:
„La data de 20 noiembrie, ora 15.00, IPJ Mehedinți a fost sesizat cu privire la faptul că pe DN 6, zona viaductului Oreva, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că o femeie de 41 de ani, din localitatea Bahna, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în zona viaductului Oreva, ar fi efectuat manevra de depășire și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul București.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a două minore, ce se aflau în autoturism, care au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”














