Niciun comentariu

Noi reguli pentru trotinetiști: casca obligatorie, interzis minorilor sub 16 ani și sancțiuni clare pentru nerespectarea legii

Se anunță noi reguli pentru circulația trotinetelor electrice, valabile atât pentru vehiculele personale, cât și pentru cele închiriate. Aceste schimbări vin în contextul în care, numărul trotinetelor electrice pe drumurile publice a crescut semnificativ, iar autoritățile vor să reducă riscurile și accidentele.

Potrivit noilor modificări, li se interzice minorilor sub 16 ani să circule pe astfel de vehicule, iar casca de protecție devine obligatorie pentru toți utilizatorii de trotinete electrice personale.

De asemenea, pentru conducerea trotinetelor sub influența alcoolului, a substanțelor interzise și refuzul testării, deținătorii de trotinete vor fi sancționați cu amenzi usturătoare.

Conform noilor modificări, se va putea circula cu până la 25 km/h, cu motor de cel mult 2 kW. Trotinetele care depășesc aceste limite nu vor mai avea voie pe drumurile publice.

Totodată, deținătorii de astfel de vehicule vor avea asigurare obligatorie, indiferent de tipul acestora și nu vor mai putea folosi telefonul mobil sau alte dispozitive care pot distrage atenția, în timpul mersului.

Cei care optează pentru închirierea trotinetelor, vor fi puși să își dea acordul în aplicație că își asumă responsabilitatea dacă circulă fără cască.

Toate aceste modificări apar în proiectul aprobat în Comisia de Transporturi, marți,11 noiembrie. În perioada următoare, acesta va fi discutat în Parlament, iar după votul final, noile reguli vor deveni lege.

sursa foto: Facebook

Tags: lege, reguli, restartnews, sanctiuni, trotinete

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!