Potrivit anchetatorilor, agentul ar fi avut un rol de complicitate la violarea vieții private și la divulgarea unor informații clasificate, după ce, împreună cu alți colegi, ar fi transmis pe un grup de Telegram imagini și informații despre dispozitivele instalate de Direcția Generală Anticorupție (DGA) pentru probarea unor fapte de corupție.
Dispozitivele respective ar fi fost descoperite într-un autoturism al Poliției, folosit de agenți din Vânju Mare și echipat cu radar.
Control judiciar pentru alți doi agenți
Doi dintre polițiștii implicați în același dosar au fost plasați sub control judiciar, după ce ar fi filmat momentul în care au smuls echipamentele de înregistrare și ar fi postat imaginile pe rețele interne de comunicare.
Aceștia au motivat inițial că mașina de poliție ar fi fost în pericol să ia foc, însă anchetatorii au respins această variantă. Surse judiciare arată că autospeciala fusese monitorizată în secret de DGA, existând suspiciuni legate de posibile fapte de luare sau dare de mită.

Unul dintre agenți ar fi lăsat în mașină un telefon care a înregistrat întreaga intervenție, detaliu care a devenit ulterior probă-cheie în anchetă.
Cum a început totul
Incidentul ar fi avut loc la mijlocul lunii octombrie, când polițiștii ar fi descoperit cabluri și microfoane ascunse în portiera mașinii de serviciu. Pretinzând o defecțiune la sistemul electric, aceștia ar fi demonstat aparatura de interceptare.
Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, iar ancheta este în plină desfășurare.












