Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți își vor primi restanțele salariale în cursul săptămânii viitoare, a anunțat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

„Urmare a demersurilor realizate în cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și a președinților de Consilii Județene din țară, Guvernul a decis astăzi alocarea unor sume către Unitățile Administrativ Teritoriale pentru plata salariilor restante în cazul angajaților DGASPC. Pentru UAT Județul Mehedinți a fost alocată suma de 5.313.000 lei, bani care acoperă plata salariilor pentru luna septembrie, ce ar fi trebuit făcută în data de 10 octombrie”, a precizat Aladin Georgescu.
Șeful administrației județene a anunțat că, în cel mai scurt timp, va fi convocată o ședință de Consiliu Județean pentru a urgenta procedurile, astfel încât banii să ajungă la angajați la mijlocul săptămânii viitoare.
Totodată, Aladin Georgescu a subliniat că, pentru asigurarea plății contribuțiilor și a veniturilor nete ale angajaților DGASPC până la sfârșitul anului, este nevoie de încă 15 milioane de lei, fonduri care ar trebui să provină de la Guvernul României.
„Sperăm că aceste sume vor veni fără să fie nevoie de sacrificii din partea oamenilor, de proteste sau de rugăminți. În momentul în care suntem aleși sau numiți în funcții publice, trebuie să fim conștienți că nu trebuie să ne clădim succesul administrativ pe suferința familiilor care muncesc într-un domeniu sau altul al statului”, a transmis președintele CJ Mehedinți.
El a mai adăugat că DGASPC Mehedinți rămâne o prioritate în ceea ce privește alocările bugetare, nu doar pentru plata salariilor, ci și pentru implementarea proiectelor de reabilitare și modernizare a centrelor de servicii sociale, care vor continua conform prevederilor legale.












