Momente de panică în localitatea Svinița, din Clisura Dunării, acolo unde, în zorii zilei de marți, un incendiu puternic a cuprins două case de locuit și mai multe anexe gospodărești. Flăcările s-au extins rapid, iar intervenția pompierilor a fost una extrem de dificilă.

Alarmarea s-a făcut în jurul orei 05:00, când localnicii au sunat disperați la 112. La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Dubova, sprijiniți de mai multe echipaje din cadrul ISU Mehedinți, cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și 15 militari.

Focul a cuprins două locuințe și patru anexe, afectând o suprafață totală de aproximativ 800 de metri pătrați. Militarii s-au luptat ore în șir cu flăcările, pentru a împiedica extinderea acestora la alte două case aflate în imediata apropiere.

Două persoane, soț și soție, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Femeia a suferit un atac de panică, iar bărbatul a fost diagnosticat cu arsuri superficiale. Din fericire, amândoi sunt în afara oricărui pericol și au refuzat transportul la spital.

Cele două familii au rămas sub cerul liber, acoperișurile locuințelor fiind complet distruse, iar o mare parte din bunurile acestora s-au făcut scrum.














