Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat joi, 23 octombrie, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor Mehedinți, unde a discutat cu primarii despre principalele provocări administrative cu care se confruntă localitățile din județ.
În cadrul întâlnirii, s-a analizat posibilitatea exercitării activității de urbanism și amenajarea teritoriului în sistem de cooperare între primării și filiala județeană Mehedinți a ACoR, o soluție menită să simplifice procesul de eliberare a autorizațiilor de construire.
„Profit de aceste evenimente pentru a păstra legătura cu domnii primari și pentru a discuta despre problemele administrative, apăsătoare în această perioadă.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre exercitarea activității de urbanism și amenajarea teritoriului în sistem de cooperare între primării și filiala județeană Mehedinți a ACoR.
Este o acțiune care trebuie să fie implementată pentru a simplifica procesul de eliberare a autorizațiilor, în condițiile în care la nivelul unităților administrativ teritoriale nu există personal specializat, iar încărcătura din județ este pe Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliul Județean Mehedinți, aflată, de asemenea, în deficit de personal.
Mult succes președintelui ACoR Mehedinți, Cătălin Drăghici, președintelui executiv, Ionuț Michescu și întregii echipe!” A precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.












