În urmă cu puțin timp, un accident rutier a avut loc în municipiul Drobeta-Turnu Severin, la intersecția străzilor Antonini și Saidac.
În eveniment au fost implicate două autoturisme, iar la fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului Drobeta, alături de echipaje ale Poliției și Ambulanței.
Potrivit primelor informații, unul dintre șoferi nu ar fi oprit la indicatorul “STOP”, moment în care a fost izbit de celălalt autoturism.
Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.












