Zeci de angajatori din județul Mehedinți participă, pe 10 octombrie 2025, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți, la Palatul Culturii „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:00, în sala Gheorghe Anghel, și are ca scop facilitarea întâlnirii directe dintre absolvenții aflați în căutarea unui loc de muncă și angajatorii care oferă posturi disponibile.
„Una dintre măsurile active de combatere a şomajului care a fost, este şi va fi mereu în atenţia instituţiei noastre o constituie organizarea periodică a bursei locurilor de muncă (…). Scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale”, au transmis reprezentanții AJOFM Mehedinți.
Potrivit datelor instituției, până în prezent, 45 de angajatori și-au confirmat participarea, dintr-un total de peste 130 contactați. Aceștia oferă 207 locuri de muncă, dintre care 17 sunt destinate persoanelor cu studii superioare.
Joburile disponibile acoperă domenii diverse – de la industria prelucrătoare, comerț și alimentație publică, până la construcții, transporturi și servicii.
„Sunt job-uri disponibile în diferite domenii de activitate precum industria prelucrătoare, ușoară, comerţ, hoteluri și restaurante, alimentaţie publică, transporturi, construcții, diverse activităţi de prestări servicii (…), la această măsură activă de combatere a șomajului fiind așteptate să participe cât mai multe persoane aflate în căutarea unui loc de muncă”, au mai precizat reprezentanții Agenției.
Cei interesați pot obține informații suplimentare despre desfășurarea evenimentului la sediul AJOFM Mehedinți, din Drobeta-Turnu Severin, bd. Carol I nr. 3, telefon 0252 / 319029 sau prin e-mail la ajofm.mh@anofm.gov.ro.