Drumurile Naționale, DRDP Craiova informează că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a stratului consistent de zăpadă, DN 67C (Transalpina), pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului, rămâne închis circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule.
Închiderea tronsonului a avut loc încă din 2 octombrie 2025, după ce în zonă s-a depus un strat de zăpadă. Măsura a fost luată preventiv, din motive de siguranță, iar drumul va rămâne închis până la îmbunătățirea vremii și restabilirea condițiilor optime pentru circulație.
Reprezentanții DRDP Craiova precizează că utilajele de deszăpezire intervin periodic pentru curățarea carosabilului, însă temperaturile scăzute și ninsorile abundente fac imposibilă redeschiderea traficului în această perioadă.
sursa foto- Facebook/DRDP Craiova












