Aeroportul Internațional Craiova a inaugurat joi, 3 octombrie, cursele directe spre Istanbul, operate de compania Animawings. Ruta reprezintă o premieră pentru Oltenia și va fi disponibilă de două ori pe săptămână, în fiecare zi de luni și vineri.

Evenimentul de lansare a fost marcat printr-o conferință de presă la care au participat reprezentanții companiei Animawings – Marius Pandel, CEO, și Alin Rătoi, Vicepreședinte Board și CFO, directorul general al Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, și președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. Printre invitați s-a numărat și Marius Popescu, președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești „Carpathia”, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri româno-turc, Ford Otosan și ETI Group.

„Deschiderea rutei directe Craiova – Istanbul, operată de Animawings, marchează un nou pas în strategia noastră de a conecta Oltenia cu mari centre economice și turistice. Această cursă răspunde cererii tot mai mari din partea mediului de afaceri, a diasporei și a turiștilor, contribuind în același timp la atractivitatea regiunii pentru investiții și la dezvoltarea turismului”, a transmis Sorin Manda, directorul general al Aeroportului Internațional Craiova.
La rândul său, Marius Pandel, CEO Animawings, a precizat că ruta va aduce comunității locale un avantaj competitiv important:

„Un număr tot mai mare de companii turcești au afaceri în Oltenia, iar de astăzi le aducem Craiova la o oră de zbor. În același timp, oferim pasagerilor acces rapid către una dintre cele mai frumoase metropole din lume și către unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene globale.” A explicat Marius Pandel.
Biletele sunt disponibile pe site-ul www.animawings.com și în aplicația Animawings, cu tarife începând de la 59,99 euro/sens. În luna octombrie, compania derulează o promoție specială de lansare cu reduceri de 50%.













