Zi importantă pentru navaliștii din Mehedinți! La Șantierul Naval din Drobeta-Turnu-Severin a fost lansat astăzi la apă al doilea corp de navă construit în acest an, de data aceasta pentru un armator elvețian.

Evenimentul a avut loc în prezența angajaților șantierului, a reprezentanților companiei croate partenere și a invitaților, momentul fiind marcat de emoția tradițională a lansării.

“Mă simt onorată să particip la această ceremonie de lansare alături de partenerii noștri dar și de echipa mea. Este prima lansare la care particip de o așa anvergură.”, a spus Andra Curea, nașa navei.
Cu o lungime de 135 de metri, o lățime de 11,45 metri și o valoare de 4,1 milioane de euro, nava este unul dintre cele mai importante proiecte realizate în ultimii ani la Severin.

„Reluăm o competență foarte importantă a șantierului naval de a începe să construim nave complet echipate. E un proiect deosebit, un proiect de pasageri, un proiect în care clienții și-au pus toată încrederea și am dovedit, cel puțin la lansarea de acum că îl putem duce la bun sfârșit.”, a declarat Ion Turturea, director tehnic.
„Este prima navă pe care o construim aici și deja am discutat detaliile pentru cea de a doua navă. Construirea ei va începe la mijlocul lunii octombrie.“ A declarat Ivica Crnac, reprezentant al societății croate.

„Colaborarea noastră cu compania din Croația, care are grijă de mentenanța navelor companiilor elvețiene, este începutul unui drum nou pentru șantierul din Severin”, a adăugat Adrian Patriche, director adjunct.

Lansarea de astăzi vine la doar două luni după ce o altă navă a fost livrată unui armator austriac. Conducerea șantierului confirmă că există deja comenzi pentru alte proiecte, ceea ce aduce o gură de oxigen pentru industria navală din Mehedinți și pentru sute de angajați care duc mai departe tradiția construcțiilor navale de pe malul Dunării.














