În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pentru depistarea persoanelor urmărite. În urma verificărilor, în municipiul Craiova a fost găsit un bărbat de 53 de ani, din județul Mehedinți, care figura ca urmărit la nivel internațional.
Bărbatul fusese condamnat de instanțele din România la 8 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de port sau folosire de obiecte periculoase, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
După depistare, acesta a fost dus direct la Penitenciarul Craiova, unde își va ispăși pedeapsa.