Sâmbătă, 20 septembrie 2025, în județul Mehedinți a fost marcată Ziua de Curățenie Națională, ediția aniversară „Let’s Do It, Romania!”, la care s-au alăturat mii de voluntari din întreaga țară.
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, împreună cu colegii săi din instituție, a participat la acțiunile de ecologizare organizate în mai multe zone din Drobeta-Turnu Severin.
Printre acestea s-au numărat Parcul Dragalina, zona Scheletului Metalic din spatele Colegiului Național Traian, dar și malul Dunării, până la Piciorul Podului lui Traian și Muzeul Regiunii Porților de Fier.
Evenimentul din acest an are o semnificație aparte: marchează 15 ani de mobilizare națională pentru protecția mediului și este primul an în care Ziua de Curățenie Națională este recunoscută oficial prin lege.
„Mulțumim tuturor celor care au răspuns «Prezent!» și au arătat că spiritul civic și respectul față de natură sunt valori care ne definesc ca județ și ca națiune. Împreună, facem din Mehedinți un exemplu de implicare și responsabilitate! Mehedințiul dă un exemplu României!”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru.