Accesul către Mănăstirea Vodița, una dintre cele mai vechi și importante așezări monahale din România, a devenit mai sigur și civilizat.
Drumul de acces către mănăstire, în lungime de 1,4 kilometri, a fost complet modernizat. Lucrările au început în luna aprilie și s-au încheiat în mai puțin de jumătate de an.
„Iată că, înainte de sfârșitul acestui an, am reușit să încheiem lucrările și să le oferim turiștilor și credincioșilor un acces sigur și civilizat către acest loc, cu adevărat special. Este o investiție importantă pentru turism, dar și pentru punerea în valoare a patrimoniului nostru local”, a declarat primarul Marius Screciu.
Investiția, în valoare de 6 milioane de lei din bugetul local, a inclus lucrări complexe.
“S-au realizat consolidări, ziduri de sprijin, parapete de protecție, sistem de preluare a apelor pluviale, asfaltarea completă a tronsonului, precum și marcaje și indicatoare rutiere.”, a precizat Romulus Vîlcu, directorul Direcției Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Prin acest proiect, autoritățile locale și-au propus să pună în valoare un monument de importanță națională, atrăgând mai mulți turiști și pelerini spre zona Vodița.