Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Mehedinți anunță că, începând de astăzi, 20 august 2025, au fost decontate și virate sumele pentru mai multe categorii de beneficii sociale.
Este vorba despre:
• indemnizația de hrană pentru persoanele cu HIV;
• indemnizația de hrană pentru pacienții TBC;
• indemnizația de plasament și indemnizația de sprijin;
• indemnizația pentru tineri;
• venitul minim de incluziune, care include atât ajutorul de incluziune, cât și ajutorul pentru familia cu copii.
Beneficiarii care au optat pentru plata prin cont bancar își vor primi astăzi sumele, iar pentru cei care au ales plata prin mandat poștal, Poșta Română va începe distribuirea acestora în cursul zilei.
„AJPIS Mehedinți este alături de fiecare beneficiar și asigură, cu seriozitate și promptitudine, derularea corectă a plăților. Respectul pentru oameni și accesul la drepturile legale rămân priorități constante în activitatea noastră”, transmit reprezentanții instituției.
În județul Mehedinți, mii de persoane beneficiază lunar de aceste forme de sprijin, care contribuie la acoperirea nevoilor de bază și la sprijinirea categoriilor vulnerabile.