Niciun comentariu

Mită de 100 de euro refuzată de un polițist din Mehedinți. Fapta, surprinsă cu body-cam

Un agent de poliție din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Mehedinți a refuzat o mită de 100 de euro oferită de un șofer bulgar, alegând să sesizeze imediat autoritățile competente. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 30 iulie 2025, pe DN6, în zona municipiului Drobeta Turnu Severin.

Potrivit informațiilor transmise de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți, polițistul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit în trafic un autocar condus de un cetățean bulgar, moment în care a constatat că acesta nu deținea permis de conducere valabil pentru categoria D.

Pentru a evita aplicarea măsurilor legale, șoferul a oferit agentului suma de 100 de euro, însă polițistul a refuzat ferm și a sesizat imediat Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți. Întreaga scenă a fost înregistrată audio-video cu body-cam-ul din dotare, oferind astfel probe clare ale tentativei de mituire.

La fața locului au intervenit polițiștii DGA, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, constatând infracțiunea în flagrant.

În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunile de dare și luare de mită, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

Polițistul rutier a dat dovadă de integritate și profesionalism, acționând conform legii și colaborând cu autoritățile anticorupție în documentarea cazului.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!