Polițiștii din județul Mehedinți au intensificat controalele în trafic și acțiunile pentru menținerea ordinii publice. În ultimele 24 de ore, nu mai puțin de 18 permise de conducere au fost reținute, în cadrul unei operațiuni desfășurate la nivel județean.
Pe lângă verificările în trafic, forțele de ordine au intervenit prompt la 70 de evenimente, dintre care 41 semnalate prin 112. Scopul principal al acțiunilor a fost prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise la volan, dar și depistarea persoanelor urmărite și verificarea respectării legislației rutiere.
În acest sens, 57 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare, iar polițiștii au verificat 192 de autovehicule și 253 de persoane prin sistemul e-DAC.
Rezultatul: au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 69.000 de lei, iar 6 autovehicule au fost retrase temporar din circulație din cauza defecțiunilor sau a stării tehnice necorespunzătoare.
IPJ Mehedinți transmite că astfel de acțiuni vor continua, în scopul protejării participanților la trafic și al combaterii faptelor ilegale.














