Momente tensionate astăzi, la orele prânzului în Drobeta-Turnu Severin! O femeie în vârstă de 43 de ani, din orașul Strehaia, a urcat pe clădirea fostei maternități din municipiu și a amenințat că se aruncă în gol.
Gestul extrem al femeii ar fi fost provocat de supărarea legată de arestarea fiului său. Potrivit martorilor, aceasta a urcat la ultimul etaj al clădirii și a început să strige că își va lua viața, atrăgând rapid atenția trecătorilor, dar și a autorităților.

La fața locului au intervenit de urgență forțele de ordine, pompierii dar și o ambulanță. După mai multe minute de negocieri și intervenții delicate, forțele de ordine au reușit să o coboare în siguranță pe femeie.
Aceasta se află acum în afara oricărui pericol, fiind preluată de medici pentru o evaluare psihologică.












