Un bărbat de 47 de ani, din orașul Baia de Aramă, a fost depistat în noaptea de 25 iunie, în jurul orei 02:15, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe Drumul Național 6, în comuna Șimian, sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii Serviciului Rutier l-au oprit în trafic, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul Penal.
Poliția continuă cercetările în acest caz.