Niciun comentariu

Oana Buzatu, senator PSD Mehedinți: „Viața femeilor contează. E timpul ca România să pedepsească femicidul în mod distinct!”

Senatoarea PSD de Mehedinți, Oana Buzatu, trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea cazurilor de violență împotriva femeilor și anunță sprijinul total pentru inițiativa legislativă prin care femicidul ar urma să fie incriminat distinct în Codul Penal. Potrivit acesteia, România nu își mai permite să ignore fenomenul, iar autoritățile trebuie să acționeze ferm și responsabil.

Într-un mesaj public, parlamentara social-democrată a subliniat că, în România, la fiecare 12 minute o persoană devine victimă a violenței, iar două treimi dintre aceste agresiuni vizează femeile. Mai mult, 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete. Cazuri dramatice precum cel al Teodorei, o femeie însărcinată împușcată în plină zi, nu trebuie tratate ca excepții, ci ca dovezi ale unei realități grave care necesită intervenție imediată.

„Violența împotriva femeilor nu mai poate fi tolerată ca o normalitate ascunsă în spatele ușilor închise. Trăim într-o societate în care prea multe femei sunt agresate, abuzate sau chiar ucise, iar reacția statului este adesea întârziată, fragmentară sau ineficientă. De aceea, împreună cu colegele mele din Partidul Social Democrat, susțin ferm introducerea femicidului ca infracțiune distinctă în Codul Penal. Este un pas esențial pentru recunoașterea specificului acestor crime și pentru transmiterea unui mesaj clar: viața femeilor contează, iar statul trebuie să le protejeze cu toate instrumentele legale disponibile”, a declarat Oana Buzatu.

Senatoarea anunță că femeile-parlamentar din PSD vor iniția, în perioada următoare, o consultare extinsă cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, Ministerului Sănătății, dar și cu specialiști în drept penal, experți în violență domestică, societatea civilă și mediul academic. Scopul este elaborarea unui cadru legislativ coerent, adaptat realităților și capabil să ofere protecție reală femeilor.

Oana Buzatu a precizat că acest demers nu este unul simbolic și că implicarea instituțiilor trebuie să fie asumată, fermă și constantă. „Avem datoria să nu ne mai ascundem în spatele statisticilor sau al tăcerii. Acest proiect este despre responsabilitate, solidaritate instituțională și respect pentru viața și demnitatea femeilor. Împreună putem construi o Românie în care nicio femeie să nu mai fie nevoită să trăiască în frică.”

Tags: Codul Penal, consultare națională, femicid, inițiativă legislativă, mehedinti, oana buzatu, psd, siguranța femeilor, violenta domestica, violență împotriva femeilor

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!