Niciun comentariu

Ambasadorul Republicii Turcia în România, în vizită la Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin

Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin a fost, astăzi, gazda unei vizite diplomatice deosebite: Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Turcia în România, a vizitat acest obiectiv cultural emblematic al orașului, în cadrul unei întâlniri care a subliniat legăturile culturale și istorice dintre cele două țări.

Potrivit reprezentanților Palatului Culturii „Teodor Costescu”, gazdele evenimentului, „Astăzi am avut bucuria de a-l primi pe Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Turcia în România, într-o vizită specială la Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin.”

Diplomatul turc a fost profund impresionat de expoziția de la etajul al treilea al castelului, dedicată insulei Ada Kaleh – loc de mare însemnătate istorică și simbol al prieteniei dintre poporul român și cel turc.

Domnia sa a fost profund impresionat de expoziția noastră de la etajul 3, dedicată insulei Ada Kaleh, un simbol al prieteniei și legăturilor istorice dintre poporul român și cel turc”, au transmis reprezentanții Palatului Culturii.

După vizitarea expoziției, Excelența Sa a urcat la etajul al patrulea, unde a admirat panorama orașului, exprimându-și dorința de a reveni în Drobeta-Turnu Severin.

 

Tags: ada kaleh, ambasadă, ambasador Turcia, castelul de apa, diplomație culturală, drobeta-turnu severin, eveniment cultural, expoziție Ada Kaleh, palatul culturii teodor costescu, panorama Severinului, patrimoniu cultural, relații româno-turce, Republica Turcia, restartnews, turism cultural, vizită oficială

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!