În Mehedinți, forțele de ordine au efectuat 18 percheziții domiciliare, care au vizat fapte grave precum nerespectarea regimului armelor și munițiilor (10 cazuri), contrabandă (5 cazuri) și furt (3 cazuri).
De altfel, astăzi, 2 iunie, polițiștii din întreaga țară, sub coordonarea procurorilor de caz, desfășoară nu mai puțin de 202 percheziții domiciliare, în cadrul unei acțiuni operative de amploare menite să tragă la răspundere persoanele implicate în activități infracționale.

Acțiunile au loc în cadrul operațiunii naționale „JUPITER”, derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, și vizează o gamă largă de infracțiuni economico-financiare și judiciare.
„Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obținere ilegală de fonduri, înşelăciune, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și la regimul drepturilor de autor.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.” Transmite IPJ Mehedinți.












