Peste 213 milioane de lei sunt investiți în județul Mehedinți pentru modernizarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. Este cel mai mare proiect de infrastructură din zonă, iar lucrările sunt în plină desfășurare în peste 30 de localități.
În Drobeta-Turnu Severin, muncitorii lucrează la extinderea rețelelor de apă în cartiere care nu au fost niciodată racordate. Gospodăriile vor fi conectate pentru prima dată la sistemul public, iar conductele vechi sunt înlocuite. În paralel, canalizarea se extinde și ea, acolo unde lipsea complet.
Și în Șimian, Dudașu și Izvorul Bârzii, proiectul prinde contur. O stație nouă de tratare a apei se construiește în Șimian, iar rețelele de distribuție sunt extinse în toate satele din zonă. Conductele vechi, unele de peste 30 de ani, sunt scoase din uz și înlocuite cu altele moderne.

În orașul Strehaia, se modernizează stația de tratare a apei și se instalează sisteme automate de control, pentru ca locuitorii să aibă apă curată la robinet. La Comanda, autoritățile ridică de la zero o stație nouă, care va deservi întreaga localitate. Și aici, rețeaua de apă va fi monitorizată digital, printr-un sistem SCADA, folosit deja în marile orașe.
Proiectul are o valoare totală de 213 milioane de lei, iar 85% din bani vin din fonduri europene. Restul este acoperit din bugetul de stat și fonduri locale. Lucrările se vor întinde pe o perioadă de doi ani, iar constructorii oferă o garanție de cinci ani pentru investiție.
„Prin investiții sustenabile și parteneriate eficiente, acest proiect reprezintă un pilon strategic pentru dezvoltarea infrastructurii din județul Mehedinți, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Construim, astfel, un viitor mai curat și mai sigur pentru comunitățile noastre.” Au transmis reprezentanții societății SECOM.
În total, peste 30 de localități sunt prinse în acest proiect – de la Drobeta Turnu Severin și Strehaia, până la sate precum Valea Copcii, Dedovița Nouă, Comanda sau Răscolești. Oamenii de aici spun că au așteptat de ani de zile să aibă rețele funcționale de apă și canalizare.
Operatorul SECOM, cel care gestionează serviciile de apă și canal în județ, promite că la finalul proiectului, Mehedințiul va avea o infrastructură modernă, comparabilă cu cea din orașele mari din vestul Europei.












