Niciun comentariu

Copiii petrec de 1 Iunie alături de pompieri, polițiști și jandarmi! 

De 1 Iunie, eroii din prima linie le dau întâlnire celor mici! Pompierii, polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră din județul Mehedinți pregătesc un weekend special pentru copii, plin de surprize, demonstrații spectaculoase și activități interactive.

Evenimentul principal va avea loc sâmbătă, 1 iunie, între orele 10:00 și 15:00, pe Promenada Crișan din Drobeta-Turnu Severin, unde copiii vor putea urca în autospeciale de intervenție, vor descoperi cum funcționează echipamentele de salvare și vor face cunoștință cu echipajele canine.

Tot în acest weekend, cei mai curajoși sunt așteptați la o activitate inedită în Pădurea Crihala, unde, sâmbătă, 31 mai, între orele 13:00 și 17:00, pompierii organizează o coborâre cu tiroliana, pregătită special pentru micii aventurieri.

Porțile unităților ISU Mehedinți se deschid larg pentru public pe 31 mai și 1 iunie, în cadrul acțiunii „Ziua Porților Deschise”. Între orele 10:00 și 16:00, copiii și părinții pot vizita toate subunitățile din județ, pot vedea cum arată o zi din viața unui pompier și pot învăța direct de la salvatori ce înseamnă să fii mereu pregătit să ajuți.

 

Tags: drobeta turnu severin, ipj mehedinți, isu mehedinti, mehedinti, ziua copilului

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!