Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a demisionat din fruntea partidului. Surse din interiorul partidului confirmă că demisia a fost prezentată marți, în cadrul unei întâlniri a liderilor PSD. Liderii PSD analizează și propunerile privind următorul lider. Printre numele vehiculate sunt Sorin Grindeanu și Daniel Băluță.
„Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse.
Dar astăzi este timpul ca alți colegi să preia conducerea. Să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni. Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale.
Trebuie să ne reamintim că PSD este România profundă. Este vocea celor mulți. Este speranța celor care nu strigă și nu apelează la violență pentru a se face auziți, dar care așteaptă soluții pentru viața lor. Este puterea celor simpli, a mamelor care își cresc copiii, a pensionarilor care au clădit această țară și a tuturor celor care muncesc zi de zi pentru familiile lor și pentru un viitor demn. Iar dacă uneori am uitat asta, dacă uneori ne-am pierdut busola și am uitat cine suntem cu adevărat, atunci trebuie să ne întoarcem la valorile noastre autentice.
Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România.
Rămân aici. Dar nu pe scenă. Nu în frunte, ci în rând, dar cu inima la fel de legată de PSD ca în prima zi. Vă sunt recunoscător că mi-ați acordat încrederea de a conduce cel mai important partid al țării și că m-ați susținut pentru a deveni prim-ministru al Guvernului României.
Vă mulțumesc. Vă iubesc. Și vă rog: aveți grijă unii de alții, și nu uitați niciodată de ce suntem aici. Pentru oameni. Pentru dreptate. Pentru speranță. Pentru credință!,” a scris pe Facebook, Marcel Ciolacu.