Peste 600 de poliţişti mehedințeni au desfășurat zilnic activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 228 de evenimente. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 641 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 397.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic și au rămas fără permis de conducere 65 de șoferi pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.De asemenea, au fost oprite din a circula 34 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
954 de autovehicule și 1217 persoane au fost verificate cu aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Totodată, 317 conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare.