Seara trecută, doi minori au fost surprinși în timp ce vandalizau ornamentele de Paște amplasate în parcul central din Drobeta Turnu Severin. Cei doi copii, au început să lovească puternic una din figurine și nu s-au lăsat păgubași până nu au și distrus-o. Minorii erau însoțiți de bunici care ori nu au observat incidentul ori l-au tratat cu nepăsare.

În urma incidentului, polițiștii locali s-au sesizat și au făcut cercetări pentru a stabili cine sunt autorii actului de vandalism. Acum, însoțitorii celor doi minori în vârstă de 8 și 10 ani ,sunt buni de plată pentru pagubele create .

Au fost întocmite procese-verbale de sancționare contravențională pentru nesupravegherea minorilor și au fost întocmite documentele necesare pentru recuperarea prejudiciului, au declarat reprezentanții poliției locale DTS.
Amenzile pentru astfel de acte de vandalism pot depăși câteva mii de lei.












