Ziua Poliției Române a fost marcată și în județul Mehedinți, printr-un eveniment organizat la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin. Manifestarea s-a desfășurat în prezența autorităților locale și județene, precum și o reprezentanților instituțiilor de ordine publică.

“Astăzi, de Ziua Poliției Române, îmi exprim respectul și aprecierea față de toți polițiștii mehedințeni care își desfășoară activitatea cu profesionalism, curaj și devotament.
Siguranța cetățenilor trebuie să rămână o prioritate pentru noi toți, iar Consiliul Județean Mehedinți va continua să fie un partener de încredere al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți. Prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, sprijinim constant dotarea polițiștilor cu echipamentele necesare pentru îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
Vă mulțumesc pentru eforturile depuse zilnic în slujba comunității și vă doresc sănătate, succes și cât mai multe misiuni încheiate cu bine! La mulți ani tuturor polițiștilor!” A transmis Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
Astăzi, 25 martie 2025, Poliția Română marchează 203 ani de la prima atestare documentară.












