Niciun comentariu

Rețea de traficanți de droguri destructurată în Mehedinți: Cinci persoane reținute în urma a 15 percheziții

Polițiștii de la Crimă Organizată Mehedinți și procurorii DIICOT au dat o nouă lovitură traficanților de droguri. Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, fiind acuzate de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Ancheta a scos la iveală că, de la începutul anului 2025, cei cinci ar fi fost implicați într-o rețea de distribuție de canabis și cocaină în județul Mehedinți. Drogurile erau procurate, deținute și vândute în mod constant, iar o parte din cantitățile comercializate au fost deja ridicate de anchetatori pe parcursul investigației.

Punctul culminant al anchetei a avut loc în cursul zilei de 20 martie, când polițiștii și procurorii au descins la 15 adrese din Drobeta-Turnu Severin și la autoturismele suspecților. Perchezițiile au dus la descoperirea a aproximativ 300 de grame de canabis, 84 de comprimate de ecstasy, 10 grame de cocaină, grindere, cântare de precizie, bani și alte probe care susțin acuzațiile.

Pe 20 și 21 martie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor cinci suspecți, iar pe 21 martie, s-a formulat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, dosarul fiind înaintat judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Mehedinți.

La operațiune au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, colegii de la Serviciul din Gorj și jandarmii Brigăzii Mobile Craiova.

Reamintim că, potrivit legii, toate persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe definitive.

Tags: Cinci persoane reținute, procurorii au descins la 15 adrese din Drobeta-Turnu Severin, trafic de droguri de risc

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!