Niciun comentariu

A fost arestat șoferul băut care a provocat accidentul mortal de la Coramnic

Șoferul care s-a urcat băut la volan și a provocat accidentul de pe DN6, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, a ajuns după gratii. Judecătorii Tribunalului Mehedinți au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta.

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova împotriva încheierii nr. 21 din data de 19.01.2025, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, în dosarul nr. 31/274/2025, al Judecătoriei Orșova. (…) Admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova, formulată în dosarul nr. 12/234/P/2025, de arestare preventivă a inculpatului A.G.-V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”, conform deciziei Tribunalului Mehedinți, potrivit Actual Mehedinți.

Reamintim că accidentul s-a produs pe 18 ianuarie, pe DN6. Un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani a fost lovit din spate de un alt vehicul, condus de un șofer de 48 de ani, fiind ulterior proiectat într-un ansamblu de vehicule.

În urma impactului, șoferul de 46 de ani și-a pierdut viața. Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

foto- actual mehedinti

Tags: accident mortal, DN6, mehedinti, restartnews, sofer arestat

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!